Descriere
Trandafir Boieresc-Kerria jap.Pleniflora
Planta este cunoscuta si sub numele de trandafir domnesc sau trandafir boieresc. Kerria japonica are forma de tufa si prezinta lastari arcuiti cu frunze verzi, ovale si mici, zimtate pe margini. Frunzele au o culoare de un verde stralucitor si florile de un galben stralucitor. Planta infloreste de doua ori pe an, in mai-iunie si august-septembrie. Florile mici, galbene si batute sunt dispuse in varful lastarilor. Cand arbustul este inflorit, are un aspect deosebit de frumos, care atrage toate privirile datorita ramurilor sale usor arcuite, crescute in toate directiile si a florilor ca niste ciucuri mici si galbeni. Poate fi plantat intr-un sol normal, in semiumbra, intr-o zona din gradina unde beneficiaza de lumina naturala filtrata. Nu este recomandat ca planta sa fie crescuta in plin soare deoarece florile si lastarii se vor usca. Pentru o crestere armonioasa, este recomandat sa fie udat constat cu putina apa, pentru a mentine solul umed, fara sa exagerezi, insa. Kerria japonica este o planta perena cu crestere rapida, cu necesitati minime de ingrijire. Planta rezista foarte bine la frig, astfel incat nu este nevoie sa-i asiguri protectia pe timp de iarna. Are nevoie periodic de tundere pentru a preveni extinderea tufei. Lastari noi apar din radacina si tufa devine tot mai bogata daca este lasata sa creasca. Este recomandat ca tufele imbatranite sa fie regenerate prin taiere aproape de sol. Ramurile uscate trebuie si ele sa fie indepartate.
Arbustul necesita fertilizatori la nivel mediu. O cantitate prea mare de fertilizator incurajeaza cresterea vegetativa si reduce inflorirea plantei.